Abonează-te la newsletter

×

Politica de Confidențialitate

Vila impozantă pe malul lacului Tei

Șoseaua Petricani, nr. 1L, sector 1, București
zona Lacul Tei-Pipera
Preț de pornire: 4.500.000 €
Amplasată în zona exclusivistă de nord a Bucureștiului, această vilă P+1+2 situată pe malul Lacului Tei se distinge prin proximitatea de zona de birouri din Pipera și poziționarea într-o zonă retrasă, liniștită, cu doar câteva construcții învecinate. Construită în 2018, se remarcă prin arhitectura originală, cu un melanj de materiale moderne – ciment, sticlă, fier forjat, ce îi conferă expresivitate și o diferențiază de clădirile din jur. Grădina generoasă de 2000 mp devine în sezonul cald o adevărată oază de umbră și relaxare, lacul învecinat oferind o briză plăcută. Vila beneficiază de o priveliște impresionantă către Lacul Tei, din living, terasă și grădină.
Suprafața utilă amplă, de 1305 mp, înglobează 12 camere și 6 băi. Lumina naturală inundă interiorul amenajat în stil Neo-Baroc, cu stucaturi decorative, detalii aurii, coloane, sculpturi, panouri supradimensionate de mozaic italian și draperii prețioase. Zona de zi este dispusă la parter, cu un living generos (dotat cu șemineu), zonă de dining și bucătărie. Spațiile sunt marcate de spoturi de iluminat și candelabre, atent coordonate pentru a crea o ambianță intimă și primitoare la lăsarea serii.
Scara impozantă, decorată cu mozaic, duce spre etajele superioare, unde se află dormitoarele și spațiile de petrecere a timpului liber. Băile păstrează stilul Neo-Baroc de amenajare, cu detalii sofisticate. Etajul superior beneficiază de un luminator, ce conferă o lumină zenitală energizantă.
Fiecare spațiu al acestei vile impozante a fost conceput în detaliu și personalizat, pentru a reda eleganța sofisticată a stilului ales, păstrând însă atmosfera caldă și primitoare necesară unei locuințe.

Foto: Gabriel Ghizdavu

Detalii proprietate

  • 2.613 m2
  • 1.450 m2
  • 1.305 m2
  • 605 m2
  • P+2E
  • 12
  • 6
  • 2018
  • Reședință unifamilială
  • B60AHE-NC
DESCARCĂ PDF