Abonează-te la newsletter

×

Politica de Confidențialitate

Vila Neoromânească G.D.

str. Furnica 11, oraș Sinaia, județ Prahova
120 km față de București
Preț de pornire: 95.000 €
Estimare: 120.000 € - 150.000 €
Această vilă a fost construită în stil Neoromânesc în 1911, în perioada matură a acestei mișcări arhitecturale naționale. Construcția înglobează principalele caracteristici ale acestui stil: elementele preluate din arhitectura vernaculară (prispa cu stâlpi și parapeți de lemn), din arhitectura brâncovenească (alternanța de zidărie și ancadramente, arcadele trilobate, intarsiile decorative din piatră, stucaturile cu ornamentări vegetale) și influențe bizantine (coloanele scurte și groase). Fațada bogat ornamentată, cu o explozie decorativă de un galben tomnatic, completată de acoperișul înalt și ascuțit, o distinge de celelalte construcții din zonă – majoritatea caselor din Sinaia fiind influențate de arhitectura de factură germanică a castelului Peleș.
Anul construcției marcat pe fațadă, 1911, o plasează într-o perioadă de vârf a dezvoltării orașului, perioadă în care importanți arhitecți ai României au proiectat și ridicat aici un număr impresionant de clădiri remarcabile, azi parte a patrimoniului național. Unul dintre cei mai de seamă este arhitectul Paul Smărăndescu, adept al stilului Neoromânesc, care a fost și arhitect-șef al orașului Sinaia și a proiectat aici 10 vile, inclusiv una pentru a-i fi reședință. A fost extrem de legat afectiv de oraș și a contribuit din plin la modernizarea localității și la transformarea sa.
Vila de pe Str. Furnica are o istorie bogată, însă, nefiind clasată ca monument istoric, datele despre ea nu au ajuns până în zilele noastre. Blazonul de pe fațadă, G.D., marchează cel mai probabil inițialele primului său proprietar. Nici sursele istorice și de arhitectură, informațiile de arhivă sau arhitecții locali pasionați de patrimoniu nu ne-au putut însă furniza informații sau indicii verificabile legate de istoria casei cu fațadă galbenă.
Clădirea are 193 mp utili dispuși pe 3 niveluri – demisol, parter și etaj, oferind suficient spațiu pentru a deveni casa de vacanță a unei familii numeroase. Casa este într-o stare relativ bună, nu necesită intervenții de consolidare, ci doar lucrări de renovare sau remodelare a parterului și demisolului.

Detalii proprietate

  • 223 m2
  • 250 m2
  • 193 m2
  • 104 m2
  • D+P+M
  • 7
  • 2
  • 1911
  • neclasată
  • Cafenea, Casă de vacanță, Reședință unifamilială, Restaurant
  • PH06AHE-NC
DESCARCĂ PDF