Abonează-te la newsletter

×

Politica de Confidențialitate

Castelul Géza Teleki, reședința de vară a conților

sat Pribilești, comuna Satulung, județ Maramureș
17 km de Baia Mare
Preț de pornire: 275.000 €
Estimare: 400.000 € - 500.000 €
Castelul Teleki de la Pribilești are o valoare istorică impresionantă, marcând o parte semnificativă din istoria Ungariei. A fost folosit ca reședință de vară de către nobilul Géza Teleki (1843-1913) și fiul său, Pál Teleki (1879 –1941), conte de Szék, o figură controversată, prim ministru al Ungariei între iulie 1920-aprilie 1921 și februarie 1939-aprilie 1941. Numeroase personalități ale Ungariei au vizitat castelul verile, bucurându-se de seri de bal, când marele salon cu pian de la etaj devenea atracția principală.
Arhitectura i-a fost atribuită arhitectului maghiar Miklós Ybl, emblematic pentru construcţiile secolului al XIX-lea din Ungaria, promotor al stilului neo-renascentist, însă nu există o dovadă clară în acest sens . Construit la sfârşitul secolului al XVIII-lea, conacul familiei Teleki era înconjurat de un parc de peste 16 hectare. În 1897, a fost modernizat în stil eclectic și extins cu încă un etaj de către Géza Teleki (1843-1913), scriitor și om politic, pentru scurt timp ministru de interne. Acesta a fost căsătorit cu Irén Murati (1852-1941), fiica unui negustor grec înstărit.
Pe lângă funcțiile politice, fiul celor doi, Pál Teleki, a fost geograf, membru al Academiei Ungare de Știință. Groful de la Pribilești a urmărit să mențină autonomia Ungariei, evitând implicarea țării în cel de-al Doilea Război Mondial. Este o figură controversată deoarece a semnat o serie de decrete anti-semite, între care „numerus clausus” (număr limitat în instituţiile de învăţământ şi profesii). În 1938, a fost ministru al Culturii și reprezentant al Ungariei la Dictatul de la Viena. În decembrie, semnează tratatul de prietenie cu Iugoslavia, dar în aprilie 1941 amiralul Miklos Horthy permite trupelor germane să treacă prin Ungaria spre Iugoslavia, decizie care îl va determina, în numele onoarei, să se sinucidă a doua zi.
Din dosarul de la Institutul Naţional al Patrimoniului aflăm că: „În acest conac s-au păstrat operele scrise ale membrilor familiei, actele familiei şi o bibliotecă renumită. Toate acestea, în timpul celui de al II-lea Război Mondial au fost distruse.”
După naționalizarea din 1949, castelul a fost folosit în diverse scopuri, inclusiv ca sediu CAP, depozit pentru cereale, sală de cinema și sală de bal. Cu ocazia clasării ca monument istoric, în 1962, castelul era prezentat astfel: „Castelul este amplasat lângă drum, cu retragere de 20 de metri. Lângă el mai este o casă cu parter. Parcul castelului a fost distrus, fiind folosit drept teren agricol. Clădirea are 3 niveluri. Subsolul este numai pe o parte şi sub turn. Este din piatră brută cu boltiri. Parterul are două intrări pe laturile opuse. Mai este o intrare în turn. Deasupra intrării principale este un balcon şi o copertină de sticlă este pe latura de vest. Intrarea secundară, dinspre est, este formată din trei arcade, cu pridvor deschis, de unde se intră pe trei direcţii. La intrarea principală se află un hol mare unde este scara, iar etajul are un balcon de jur împrejur. La etaj, din balcon, se intră într-o cameră mare în care tavanul este susţinut de o grindă de ciment şi doi stâlpi metalici. Celelalte camere au uşi la parter şi etaj. Ferestrele de deasupra intrării au în partea superioară un semicerc, celelalte sunt drepte. Sunt două turnuri, unul cu plan pătrat, celălalt circular, ambele având intrări separate, din exterior. Turnul cu plan pătrat are o scară metalică, care urcă pentru patru niveluri. Pe latura de est, la ultimul etaj, are balcon. Turnul are coif piramidal cu turnuleţe la colţuri. Turnul cu plan circular comunică cu o scară secundară. Are coif conic. Cele două intrări la subsol sunt pe lângă turnuri. La etaj, pe colţul de S-E, este un banwindow. Deasupra intrării secundare la nivelul şarpantei este un fronton.” Același document descrie materialele de construcție folosite: fundaţie şi subsol din zid şi bolţi de piatră brută, zid portant din cărămidă, planşeu între parter şi etaj din grinzi metalice cu bolţişoare din cărămidă, deasupra etajului grinzi de lemn cu scândură tencuită, pardoseală din plăci de mozaic în hol și parchet de stejar în camere, șarpantă de brad acoperită cu șindrilă, turnul pătrat acoperit cu țiglă, iar celălalt acoperit cu tinichea. Deasupra intrării principale, exista o copertină din metal şi sticlă.
După căderea comunismului, domeniul nu a fost revendicat de urmași și a trecut în proprietatea privată a comunei Satulung în anul 2006. Un an mai târziu, a fost achiziționat de un urmaș englez al familiei Teleki, care plănuia să îl reabiliteze, însă nu a reușit și l-a vândut ulterior.
Sătenii din Pribilești își amintesc și astăzi de pădurea de stejari canadieni care înconjura castelul, cu o umbră deasă care îi înspăimânta chiar și pe timp de zi. Se spune că în pivniță contele, care era vânător, ținea animale împăiate, inclusiv trofee din Africa: tigri, hipopotami, rinoceri. Astăzi, monumentul plin de legende așteaptă un proiect pe măsura istoriei sale, care să îl readucă la viață.

Surse: Mara Popescu, Două sute de ani de la naşterea arhitectului Miklós YBL în Transsylvania Nostra, anul VIII, nr. 4, 2014, http://epa.oszk.hu, accesat în aprilie 2019.
adevarul.ro
ipfs.io
Institutul Naţional al Patrimoniului – Arhiva Pribilești, Castelul Teleki.
epa.oszk.hu
monumenteistoricedinromania.blogspot.com

Foto: Gabriel Ghizdavu

Detalii proprietate

  • 6.727 m2
  • 1.400 m2
  • sfârșitul sec. XIX
  • MM-II-m-A-04609
  • Monument istoric de valoare națională și universală, clasă A.
  • Casă memorială, Centru de evenimente, Hotel, Muzeu privat, Reședință unifamilială
  • MM01AHE-A
DESCARCĂ PDF