https://www.artmarkhistoricalestate.ro/wp/wp-content/uploads/2020/01/Palatul-Bragadiru-București-foto-Artmark-Historical-Estate-18.jpg

Palatul Bragadiru, prezentat la Emisiunea Vizual

Istoria Palatului Bragadiru din București, aflat în portofoliul nostru, a fost prezentată de Constantin Prisecaru, managing partner Artmark Historical Estate, în cadrul Emisiunii „Vizual din 15 decembrie 2019, moderată de Marius Constantinescu și difuzată la TVR3.

Emisiunea integrală poate fi urmărită mai jos.

Complexul Arhitectural Palatul Bragadiru își are originile la începutul secolului XX, în plin Belle Époque. Întregul domeniu poartă numele fondatorului său, Dumitru Marinescu Bragadiru (1842-1915).

Palatul Bragadiru București - foto Artmark Historical Estate

Personaj emblematic pentru oraș, a pornit dintr-o familie săracă de muncitori și a ajuns al treilea industriaș al Europei la început de secol XX. Prin ingeniozitatea şi spiritul său antreprenorial, Bragadiru a contribuit din plin la dezvoltarea economică şi arhitecturală a Capitalei.

Palatul Bragadiru București - foto Artmark Historical Estate  (1)
Sala Colosseum este cu adevărat spectaculoasă și orice eveniment organizat aici se impregnează de atmosfera aristocratică și de strălucirea anilor de glorie ai Bucureștiului interbelic.

Palatul Bragadiru a fost realizat după planurile concepute de arhitectul austriac Anton Shuckerl în anul 1894.

Este o construcție impresionantă, atât prin mărime, cât și prin arhitectură și decorațiuni, cu o atenție deosebită acordată detaliilor: scări în spirală în stil Normand, stucaturi, statui inserate în fațadă, oglinzi venețiene și balcoane în stil Victorian. Grădina de vară și terasa completează armonios arhitectura eclectică.

Palatul Bragadiru este una dintre cele mai impunătoare construcții ale Bucureștiului de altădată. Astăzi, este o locație elegantă, care găzduiește evenimente private, de la ceremonii de nuntă la petreceri aniversare, personale sau în cadrul firmei, precum și evenimente corporate.

Mai multe detalii despre Palatul Bragadiru sunt disponibile aici.

Foto: Andrei Mărgulescu

Scris de: Aleksandra Zait

Distribuie:

Abonează-te la newsletterul nostru

Povești neștiute despre palate, conace, case istorice și luxul contemporan