Abonează-te la newsletter

×

Cabana Costeanu/Hotel Central de pe Semenic

Parcul Național Semenic - Cheile Carașului, județ Caraș-Severin
60 km față de Caransebeș, 120 km faţă de Timișoara
Preț de pornire: 400.000 €
Estimare: 500.000 € - 600.000 €
Una dintre cele mai frumoase zone turistice ale Banatului este cea a Munţilor Semenic. Deşi nu ating o înălţime impresionantă (1.447 m), aceştia se evidenţiază prin accesibilitate, peisaje pitoreşti şi prin posibilitatea practicării sporturilor de iarnă timp de multe luni în fiecare an. Blândeţea climei, cu influenţe mediteraneene, a determinat de timpuriu pe numeroşii turişti proveniţi atât din regiunea înconjurătoare, cât şi de la distanţe apreciabile, să îi viziteze.
În ciuda acestor lucruri, până la primul război mondial nu a existat practic un turism organizat pe Semenic. Pe vastul platou de peste 4.000 ha rătăceau în voie numai ciobanii cu turmele lor, venind de la stânele din vale.
După 1911, în localităţile montanistice bănăţene s-au constituit cercurile turistice „Prietenii naturii”, însă nici aceştia nu au fost tentaţi de la început de vizitarea Semenicului. Abia după 1920 preotul catolic Paul Fulda şi profesorul de matematică Bruno Windhager au început să orienteze tineretul către drumeţiile pe Semenic. Ultimul a creat o organizaţie de cercetaşi şi a construit, împreună cu aceştia, primul adăpost de pe culme. Tot el a acordat o mare atenţie potenţialului turistic al Gărânei, asociindu-se cu birtaşul Jakob Weinfurter din localitate în lansarea sporturilor de iarnă, în special a schiatului, în acea zonă mirifică.
Un alt centru de pornire al turismului bănăţean a fost Oraviţa (nucleul acestuia fiind creat încă din 1892). Animator al acestui fenomen a fost acolo Ion Băiaş, care din 1930 începea să conducă drumeţi către Semenic. În anul următor, el a ridicat în apropierea izvoarelor Nergăniţei, pe terenul Comunităţii de avere, o primă colibă din scânduri, care avea două încăperi pentru turişti.
Tot la îndemnul său, în 1933 i s-a asociat medicul orăviţean Gheorghe Runcan, cumpărând împreună două livezi de pe versantul din stânga al văii Goznei. Pe acel teren a început zidirea primei cabane adevărate de pe Semenic, „Cabana lui Ion ăl mic” (adică Ion Băiaş), punându-se în acest fel bazele staţiunii.
În efortul lor de a „cuceri” Semenicul, aceşti pionieri ai turismului bănăţean au întâlnit în drumul către culme o serie de localităţi montane care aveau chiar ele însele un potenţial remarcabil în acest sens. De aceea, primele lucrări dedicate Semenicului şi obiectivelor sale turistice nu uitau să amintească de Văliug, de Gărâna sau de Brebu Nou, etape obligatorii în urcuşul către vârf.

Pe platoul Semenicului, o atracţie specială a exercitat-o dintotdeauna asupra turiştilor Baia Vulturilor (Adler Bad), un izvor de apă foarte rece (4-6 grade Celsius), unde, conform legendei, „vulturii îşi scaldă puii lor şi de aceea ei sunt sănătoşi şi trăiesc mult.” În anii ’30, când Ion Băiaş şi preotul Miron Mănescu din Văliug au curăţat şi amenajat lacul, au găsit pe fund monede din 1740! Pe malul acestuia, Societatea U.D.R. a construit o mare cruce din fier cu înălţimea de 12 metri, având şi o clopotniţă. Ea atrăgea atenţia turiştilor care căutau lacul şi servea la oficierea slujbelor ţinute acolo de preotul din Văliug cu ocazia pelerinajelor ce aveau loc.
În 1944-1945, la apelul preotului Mănescu şi prin concursul directorului general Alexandru Popp şi al soţiei sale, Societatea U.D.R. a construit în apropiere o frumoasă biserică din lemn, vizibilă din orice punct al platoului. De asemenea, în 1945-1946 U.D.R.-ul a construit un funicular cu plecare din valea Goznei şi cu sosire pe culmea Semenicului, traseu pe care îl străbătea în 30-35 de minute. Funicularul a dispărut în timpul comunismului.
Conform statisticii medicului Gheorghe Runcan, în 1947 pe platoul Muntelui Semenic se aflau nu mai puţin de 18 cabane, cu câteva sute de locuri de cazare. Cea mai mare era Cabana U.D.R., cu 100-120 de locuri, după care urma Cabana Costeanu, pentru 40-45 de persoane, cu sală de mese, baie şi apă curentă.

Un important promotor al dezvoltării staţiunii a fost ing. Alexandru Costeanu, fiul lui Romulus Costeanu.
Cei doi, tată și fiu, au construit în 1936, din piatră, în stilul unui chalet elvețian, Cabana Costeanu, devenită ulterior Hotel Central. În perioada interbelica acesta a fost inima Semenicului.
În 1948, hotelul a fost rechiziționat pentru trupele de jandarmi care se luptau cu rezistența anticomunistă, pentru ca apoi să fie pur si simplu confiscat. În septembrie 2012, după multe experiențe kafkiene, hotelul a fost redat definitiv familiei Costeanu, împreună cu terenul aferent, de aproape 18.000 mp.
În ultimii ani, în timp ce Hotelul Central a fost închis, la poalele muntelui - în Valiug, Crivaia, Gărâna, turismul a înflorit. Iarna, pe Semenic - stațiunea cu cea mai multă zăpadă din România - se schiază pe 7 pârtii, printre care și pe cea mai lungă din țară, pârtii dotate cu instalații de cablu, zăpadă artificială, nocturnă, ratracuri etc. Vara, pe Semenic se desfașoară festivaluri, tabere și concursuri, unele de răsunet, precum festivalurile folk-rock și jazz de la Gărâna.

Sursă: Mircea Rusnac, Începutul activității turistice pe Semenic, istoriabanatului.wordpress.com

Foto: Artlight Concept

Detalii proprietate

  • 5.000 m2
  • 2.345 m2
  • 1.757 m2
  • 1.095 m2
  • S+P+1E+M
  • 31
  • 171 €
  • 1936
  • neclasată
  • Hotel
  • CS01AHE-NC
PRINTEAZĂ