Abonează-te la newsletter

×

Conacul Brătianu de la Florica

str. Aleea Stațiunii nr. 37, oraș Ștefănești, județ Argeș
8 km față de Pitești, 115 km faţă de București
Vândut
Situat în oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş, conacul familiei Brătianu, numit ca şi satul în care se care se află, Florica, în amintirea primei fiice a lui Ion C. Brătianu, este unul din cele mai frumoase domenii boiereşti din România, păstrat foarte bine până în zilele noastre (cu excepţia obiectelor, mobilelor şi a cărţilor din interior, risipite aiurea în anii regimului comunist).
Este conacul în care s-a născut şi a trăit cea mai importantă familie de oameni politici români, o adevărată dinastie civilă care a dat ţării nu mai puţin de trei prim-miniştri, dintre care primii doi – Ion şi Ionel Brătianu – au avut un rol covârşitor în realizarea României moderne, de numele primului legându-se războiul Independenţei, cel de-al doilea realizând – tot în urma unui război – Unirea din 1918 şi reformele ce au stat la baza democraţiei interbelice.

UN DOMENIU COMPLET

Domeniul Florica – format din conac, fermă, capelă, cramă, gară şi chiar un observator astronomic, toate amplasate în mijlocul unui vast parc, înconjurat de podgoriile de la Ştefăneşti- este opera primilor doi Brătieni, Ion şi Ionel, tată şi fiu, care – fiind pasionaţi constructori, în special ultimul – au transformat o cochetă casă de administraţie a moşiei într-o somptuoasă reşedinţă boierească, în care s-au luat importante decizii privind istoria noastră.
Locuinţa este atestată documentar în 1829 şi era compusă din patru încăperi vechi dintre care: camera boierului, a celui ce se ocupa de vie şi camera turcească cu linul pentru scurgerea vinului în pivniţă. Se spune că ar fi aparţinut lui Constantin Brâncoveanu, „care ştia unde pune banul”. Acesta a cumpărat moşii pe dealurile de la Valea mare şi aici se adăposteau toamna când veneau la sărbătoarea culesului viilor. În jurul anului 1800 s-a construit şi pivniţa de vinuri, boltită, cu arce dublouri. Deasupra ei existau holul şi cele patru odăi.
Prima casă de la Florica a fost construită de Ion C. Brătianu în 1858, pe partea de moşie ce i-a revenit după succesiunea tatălui său. Iniţial, Brătianu optase pentru moşia Tigveni, unde îşi petrecuse copilăria, dar – la cererea fratelui său mai mare, Teodor – a primit al treilea lot de moşii, ce cuprindea Florica, Mălureni, Galeşul – Brătieni, Lereşti şi Sîmbureşti. Casa de la Tigveni, “mare şi frumoasă, cu pridvor, ziduri groase, şi un subteran răspunzând din iatac în pădurea seculară“, se păstrează şi astăzi.
Ion C. Brătianu (1821 – 1891) a vândut o parte din celelalte moşii, dar a cumpărat lângă Florica via Floreasca, vie care îl va preocupa până la moarte, îngrijind-o şi exploatând-o după cele mai moderne reţete. A fost mulţumit de opţiunea sa pentru Florica, în detrimentul Tigvenilor care îi evocau copilăria. „Ce m-aş fi făcut eu fără Florica? Aici mi-am găsit totdeauna sănătatea şi puterea trupească şi sufletească”, mărturisea Ion Brătianu în 1887.
Construirea casei de la Florica a început în anul 1858, după ce Ion C. Brătianu s-a căsătorit cu Pia Pleşoianu, noua familie stabilindu-şi căminul la ţară. Dintr-o casă cu patru camere şi o pivniţă pentru vin, bătrânul Brătianu a construit un conac cu o frumoasă terasă deschisă la nivelul parterului. Se pare că peste demisol şi parterul vechii clădiri, proprietarul a adăugat şi un etaj cu câteva încăperi. „Era unul din visurile lui cele mai fericite să aibă o căsuţă pe acel deal, admirabil împodobit cu pomii cei mai buni ce se găseau în ţară”.
Ionel Brătianu îşi amintea: “Părinţii noştri – chiar de la căsătorie îşi făcuseră din Florica aşezământul lor casnic. Datoriile politice îi obligau în diferite împrejurări să se mute la Bucureşti. Doisprezece ani de minister şi cursurile superioare ale liceului obligaseră pe părinţii noştri şi pe copii să-şi petreacă în Capitală cea mai mare parte a anului. Totuşi, pentru unii, ca şi pentru alţii, Florica era vatra şi cuibul adevărat. Aceasta o simţeam într-atâta, încât faţă de copiii născuţi la Bucureşti rămânea avantaj celor ce se născuseră la Florica şi care aveau astfel o legătură mai mult cu dânsa. Tatăl meu, retrăgându-se de la guvern, la începutul anului 1869 ne instalarăm la Florica, de unde în curs de şapte ani rareori şi numai câte unul din copii vene pentru câteva zile la Bucureşti“.

IONEL BRĂTIANU ŞI PASIUNEA DE A CONSTRUI

Cât timp a trăit “Vizirul” (Ion C. Brătianu) casa a menţinut acel stil sobru, impus de gusturile sale simple. Cu greu, spre sfârşitul vieţii, a fost convins de fiul său Ionel, inginer împătimit de construcţii, de necesitatea renovării casei. Aşa cum arată azi, întregul ansamblu de la Florica este rodul pasiunii de a construi a lui Ionel Brătianu „care a răsturnat aproape tot ce a rămas de la tatăl său şi care dintr-o căsuţă lângă vie a făcut o instalaţie confortabilă cu parc, fermă şi chiar cu un observator astronomic”. Stilul casei este neoromânesc, împletind frumos modernul cu tradiţionalul. Ionel Brătianu avea să răspundă unei interpelări în Parlament la 8 februarie 1909, astfel: „S-a schimbat casa de cum mi-a lăsat-o tatăl meu, după cum şi-a schimbat tatăl meu casa de cum i-o lăsase moşul meu. Moşul meu a lăsat o casă cu o pivniţă şi patru camere. Tatăl meu a mai adăugat opt camere. La rândul meu am mai adăugat şi eu şi sper ca şi generaţiile viitoare, pentru dragostea ce o au pentru Florica, vor mai adăuga şi ele ceva... Ceea ce am făcut la Florica aş vrea să facem şi în statul român”.
Amenajările şi construcţiile pe care Ionel Brătianu (1864-1927) le-a făcut la Florica au durat din 1889 până în 1925. Încă de când se afla la studii la Paris în 1885, scria familiei: „M-apuc serios de arhitectură, vă voiu face eu terasa de la vie. În privinţa fundaţiilor cred că nu cu greu aş nimeri mai bine”. În aprilie 1889, el a întocmit planul transformării etajului casei, prevăzând realizarea unei “Săli de scrimă, biliard, bal şi multe alte comedii“, flancată pe stânga de săliţă, cabinet, odaie de toaletă, odaie pentru Tata, odaie de culcare şi odaia părinţilor”. În aprilie 1890 Ionel Brătianu va realiza şi planul parterului. Planul va sta la baza marii renovări şi extinderi a conacului din anii 1905-1912 sub directa conducere a arhitectului Petre Antonescu. Reconstrucţia casei stârneşte nemulţumirea mamei deoarece soţul său era foarte bolnav. Ea îi scria fiicei sale Sabine în martie 1891: „Am găsit destul de bine casa, numai zidurile lui Ionel mă supără. În astfel de momente să-ţi dărâmi şi casa! Nu ştiu unde să fug cu tata ca să scap de aceasta. Abia a început să facă groapa de la pivniţă, dar când va începe şi zidurile, ce va fi? Este peste putinţă să fim în casă”.
Din această perioadă datează încastrarea în zidurile exterioare ale elementelor de arhitectură antică: fragmente de capiteluri aduse de la Histria, basorelieful cu motivul „Cavalerului trac”, ce datează din secolul al II-lea Î.Hr., friza ce este adusă de la Sarmizegetusa. De asemenea, Petre Antonescu va construi şi sediul Bibliotecii Aşezământului “Ion I.C. Brătianu“, edificiu care va deţine – între cele peste 30.000 volume ale sale – 5.000 de cărţi preluate din biblioteca conacului de la Florica.
Colaborator apropiat, I.G. Duca şi-l amintea pe Ionel Brătianu la Florica „Clădind, dărâmând, iar clădind, trecând de la vie la cramă, din deal în zăvoi, din vie în ograd, căutând în preocupările fermei şi în inovaţiunile gospodăriei agricole uitarea mizeriilor vieţii publice”.
În anul 1948 conacul este naţionalizat, iar proprietarul este arestat. Clădirea cade în paragină după ce este folosită ca sediu pentru refugiaţii greci ai lui Marcos. După 1970 intră în vizorul gospodăriei de partid şi este restaurată şi remobilată pentru a deveni „casă de oaspeţi”. În anul 1990 Ministerul Culturii hotărăşte realizarea Centrului de Cultură „Brătianu”, iar după anul 2003 este administrată de Consiliul Judeţean Argeş.

PARCUL CREAT DE ELIZA BRĂTIANU

Remarcabil este şi parcul conacului de la Florica, pe care Ion Brătianu îl numea „grădinile Semiramisei”. Începând din anul 1869, în jurul Floricăi se amenajează un frumos parc, cu alei în serpentine, străjuite de arbori cu esenţe exotice, monumente, un pavilion. Majoritatea arborilor, unii dintre ei exotici, au fost plantaţi de Alexandru Albu Golescu, recunoscut ca fiind pasionat în acest domeniu. „Aleea lui Brătianu” urca până la pădurea de pe platou, de pe care se vedeau nesfârşitele întinderi ale podgoriilor, la iazul Brătienilor, străjuit de falnici chiparoşi de baltă, ce-şi ridicau deasupra apei curioşii pneumatofori. Parcul nu fusese croit după un plan iniţial; o şosea care urca spre casă, alta care ducea la capelă în serpentine, poteci care toate duceau undeva. La realizarea parcului, o contribuţie majoră a avut şi Eliza Brătianu, a doua soţie a lui Ionel, „semănând flori de munte, flori de câmp, a deschis privelişti largi doborând caţiva arbori, a aruncat pe unde a putut pete de lumină”. În spatele parcului, în zăvoi, Ionel Brătianu a construit un bazin cimentat, cu apă curgătoare, care cu aninii dimprejur forma un frumos parc”.
Grupul statuar „La Vulturi” este un monument de artă contemporană, realizat din piatră de către sculptorul croat Josef Mestrovic. Grupul statuar se pare că a fost realizat în anii 20 şi este aşezat în parcul de la Florica. Ar putea fi considerat o reprezentare simbolică a Micii Înţelegeri (România, Iugoslavia şi Cehoslovacia) sau a fraţilor Brătianu (Ionel, Dinu şi Vintilă). Grupul statuar este aşezat pe locul unde era banca preferată a lui Ion C. Brătianu.
Coloana de piatră, de factură antică, greco-romană a fost adusă de fraţii Brătianu din Dobrogea la sfârşitul secolului trecut. Monumentul se pare a fi unicat în judeţul Argeş, deşi se spune că ar fi, de fapt o coloană adusă de la mânăstirea Vieroşi.
Crucea comemorativă de altar a bisericii de lemn din Albac este amplasată pe locul unde acest edificiu a fost reconstruit şi restaurat, cunoscut în istorie ca bisericuţa lui Horea, în perioada 1907- 1954. Această cruce de piatră este sculptată în secolul al XIX-lea şi este montată pe locul unde a fost făcută prima translaţie de monument istoric din istoria muzeologiei româneşti. Biserica se păstrează la Olăneşti, în judeţul Vâlcea, începând cu anul 1954.
Acest parc dendrologic este inclus în lista patrimoniului cultural naţional.

Sursa :
Narcis Dorin Ion, Elitele și arhitectura rezidențială în Țările Române (sec.XIX-XX), Editura Oscar Print București, 2011, pp.153 – 193.

Foto: Cristina Budușan

Detalii proprietate

  • 3,00 ha
  • 2.324 m2
  • 1.774 m2
  • 698 m2
  • D+P+2E+M
  • 40
  • 14
  • Clădire tehnică 91 mp. Parcul dendrologic ocupă o suprafață de 2,56 ha din totalul terenului.
  • 1858/1889-1925
  • AG-II-m-A-13805
  • Monument istoric de valoare națională si universală, clasă A.
  • Casă de vacanță, Casă memorială, Centru de evenimente, Complex turistic, Hotel, Muzeu privat, Reședință multifamilială
  • AG02AHE-A
PRINTEAZĂ