Abonează-te la newsletter

×

Castelul Haller, reședința de vară a grofilor în sec. XVI - XIX

sat Mihai Viteazu, comuna Saschiz, jud. Mureș
25 km faţă de Sighișoara, 90 km faţă de Brașov
Preț de pornire: 49.000 €
Estimare: 80.000 € - 100.000 €
''După cum și numele precizează, castelul a fost una din reședinţele importantei familii nobiliare Haller. Castelul Haller din Mihai Viteazu, se află chiar la intrarea în localitate. Date istorice nu am putut găsi foarte multe, dar se presupune că acest castel datează din secolul XVI. Din relatările unor localnici se pare că locuinţa a fost folosită ca reședinţă de vară.
După cel de-al Doilea Război Mondial acesta a fost naţionalizat şi pană în 1989, aici a funcţionat sediul C.A.P.-ului. Un fermier din localitate a cumpărat după revoluţie întreaga proprietate, fără să ştie la acea oră adevărata sa valoare.
Despre Castelul Haller arhivele pastrează prea puține date, aflăm însă informațiile din relatările unor localnici precum Moș Culiţă: “Bunicul meu nu mi-a povestit prea multe despre grofi. Aceştia nu stăteau tot anul aici, iar când veneau, nu prea ieşeau în lume. Din cate îmi amintesc, aveau mai multe domenii, iar aici veneau când voiau linişte. De asta nici nu aveau mai multe slugi... Asta era casa bătrânei baronese, mama lui Gabor”. (n.r. Gabor Haller)
“Era doar o poveste ce mi-o zicea moşul mereu. Odată, au venit nişte tâlhari, să fure de la conac. Noroc că era el aici, că atunci grofoaia era singură. I-a alungat vitejeşte”.
Dar şi grofii au fost generoşi cu el. “Altfel crezi că mai stăteam eu în casa asta, în curte de castel?“
Din relatările localnicilor reiese că grofii foloseau castelul ca reședință pentru recreere și veneau aici mai ales vara cu diferite ocazii. Din nefericire măreţia castelului s-a pierdut odată cu negura timpului, iar în prezent nu a rămas decât o ruină care te întâmpină la intrarea în localitate.''

Surse: Florentina Călugăr, ''Monografia comunei Saschiz'', Editura NICO, Târgu Mureș, 2012, p. 29.
Bicsok Zoltán, Orbán Zsolt, ''Ișten segedelmével udvaromat megépítettem... Történelmi családok kastélyai Erdélyben'', Gutenberg, Miercurea Ciuc, 2015, pp. 249-252.
monumenteuitate.org

Detalii proprietate

  • 3,08 ha
  • 535 m2
  • 285 m2
  • 375 m2
  • D+P
  • 708 mp
  • sec.XVI-XVIII
  • MS-II-m-A-15724
  • Monument istoric de valoare naţională si universală, clasă A.
  • Cabană de vânătoare, Casă de vacanță, Complex turistic, Han, Pensiune
  • MS02AHE-AS-A
PRINTEAZĂ